Irina Gheorghe | DIRECȚIA DE MERS

Almanah Stiinta si Tehnica 1969 Omul in luna

Data: 22 octombrie, 21:00
Durata: 30 min

Imaginează-ți o lume în care de fiecare dată când mergi pe un drum, trebuie să te întorci imediat. Orice mișcare într-o direcție e urmată de o mișcare în sens opus. Orice gând într-o direcție e urmat de un gând în direcția inversă. De fiecare dată când mâna se mișcă înainte, se întoarce imediat pe aceeași linie. Corpul merge înainte, corpul merge înapoi. Bolovanul e urcat în vârful dealului, bolovanul se rostogolește la vale. Buster o ia în sus pe scări, Buster coboară cu liftul. Cosmonautul ajunge pe lună, cosmonautul se întoarce de pe lună. Înțelesul o ia cand într-o parte, când în alta. Eu știu ceva ce tu nu știi, tu știi ceva ce eu nu știu.

Dacă Limbi străine pentru începători era despre tensiunea dintre cuvânt și lume, Direcția de mers este despre tensiunea între lume și lume. Vibrația imperceptibilă a imobilității și a întâlnirii cu vizitatori prin cuvinte se extinde la amplitudinea oscilației care scoate din încremenire atât lumea cât și cuvintele. Gravitația ne ține țintuiți de Pământ cu aceeași forță cu care trage piatra în jos pe deal și gândul înapoi de unde a plecat. Mergi în sus, te trage în jos. Pendulul se mișcă spre stânga, e tras înapoi spre dreapta.
În Direcția de mers, fizica slapstickului se întâlnește cu fizica sistelelor oscilatorii în tragicomedia drumului pe care trebuie să te întorci imediat ce ai ajuns la destinație. Indecizie sau absurd, fiecare reluare a acestui drum vine cu o mică deviație. Linia pe care se produce mișcarea se încețoșează și apare o zonă neclară, în care granița inițială nu se mai distinge între atâtea traversări succesive.

credite pentru imagine: “În 1969, omul pe lună?”, în Almanah de știință și tehnică, Editura Știință și tehnică, București, 1969.
Performance realizat în cadrul programului ”Rezidențe de creație WASP 2016”
“Rezidențe de Creație WASP 2016” este un proiect cultural co-finanțat de Ministerul Culturii, prin Programul ACCES și AFCN –Administrația Fondului Cultural National.
Producător: WASP Studios
Co-producție: Asociația 4Culture
Partener: Workspace Brussels

Irina Gheorghe a studiat pictură și fotografie la Universitatea Națională de Arte București dar a ajuns să lucreze mai mult cu formate care presupun prezența fizică. Este interesată de deviație ca metodă de a deturna această prezență, de ambiguitate ca limbaj pentru a contacta vizitatori dintr-o altă lume, și vag ca traseu de acces către această altă lume fără a o părăsi pe cea prezentă. Irina este cofondatoare a duo-ului Biroul de Cercetări Melodramatice care investighează felul cum pasiunile conturează societatea contemporană, ca și relația noastră afectivă cu o lume non-umană la limita accesului. Irina este de asemenea co-fondatoare a colectivului Bezna. Proiectele ei au fost prezentate la rhiz Viena, Times Museum Guangzhou, WING Hong Kong, HOME Manchester, CAC Vilnius, MNAC București, bak Utrecht, mumok Vienna, CNDB București, DEPO Istanbul, Ujazdowsky Castle Warsaw, messagesalon Zurich, Center for Visual Introspection Bucharest, etc

Top