Score#21 — Method of Elimination, Thomas Steyaert (BE)

03.10.2014 / 21:00 / WASP
performance / 50’

Coregrafia: Thomas Steyaert
Performeri: Andreea David, Elena Copuzeanu, Nicoleta Enache și Ruxandra Stanciu
Fotografie: Liviu Ștefan
Trailer video: Black Horse Mansion
Cu mulțumiri: Raúl Maia
O co-producție 4Culture, WASP și Life Long Burning, cu sprijinul programului Cultura 2007 — 2013.**
*Acest proiect a fost finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
**Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului și Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informațiilor pe care le conține.

Un motor viu, ce explorează în timp real esența societății în care trăim, spectacolul abordează dependența interumană în așa fel încât testează, punctează și transformă percepția unor valori umane de bază. Corpurile, stările și emoțiile prind noi semnificații în timp ce compoziția se regenerează la infinit, deconstruind idei abstracte precum teritoriul, rebeliunea, sau dreptatea.

Cunoscut ca dansator în cadrul companiei lui Wim Vandekeybus/Ultima Vez, cât și pentru apariția sa în filmul Blush (2002), coregraful Thomas Steyaert s-a născut în 1978 în Belgia. În prezent locuiește în Bruxelles și la Sarajevo, lucrând la propriile spectacole. De asemenea, colaborează intensiv cu colegul său, coregraful Raúl Maia, care a participat la documentarea conceptului de bază al Score#21 — Method of Elimination. Împreună, cei doi au mai realizat The Ballet of Sam Hogue și Augustus Benjamin, prezentate în cadrul eXplore dance festival 2011 la București, iDANS 2012 la Istanbul, și ImPulsTanz Viena, în 2012. Fondator al colectivului de artiști tineri Ponyhill vzw, Thomas explorează medii diverse, de la dans și performance, până la pictură și desen, muzică, fotografie sau film – fiecare dintr-o perspectivă diferită. Ca și coregraf, este interesat de conceptul real-time și comunicarea fizică non-reprezentativă dintre performeri. Totodată, el explorează folosirea elementelor teatrale și rolul pe care-l poartă acestea în a sugera sens, identificare și percepții diferite.
http://thomsteyaert.wix.com/ponyhill

Vezi trailer:

Top