Prin interviul acordat, ne putem apropia de Margaret și putem afla cum a fost această primă experiență a ei în România, care au fost lucrurile care au inspirat-o să creeze și, mai ales, de unde provine toată această putere artistică.

1. Ai colaborat cu AMES pentru expoziția Lockout Stereotypes, găzudită de WASP în București. Cum a început totul?
Cred că totul a început prin recomandarea primită de la Ingri Fiksdal, cu care am mai lucrat înainte. Am fost contactată de Andreea Căpitănescu în legătură cu această propunere, lucru care m-a încântat enorm. A fost o oportunitate minunată, pe care am și acceptat-o și astfe,l am venit la București, am făcut parte dintr-un grup minunat, am intrat în contact cu oameni noi și am dobândit cunoștințe importante.

2. Cum ai descrie experiența pe care ai avut-o cu Andreea Căpitănescu, curatoarea acestei expoziții?
Experiența mea a fost minunată. Încă din prima zi, Andreea a fost un adevărat sprijin și a avut încrederea că lucrările mele pot face parte din acest proiect. Alături de întreaga echipă AMES, am fost primită călduros și mi-a a facilitat accesul la fiecare lucru de care am avut nevoie, acțiuni pe care le-am apreciat cu sinceritate.

3. Subiectul principal al lucrărilor tale este unul social, ce adresează o problemă de natură discriminatorie bazată pe criterii de etnie și gen. Cum a fost să împletești povestea ta cu poveștile celorlalți artiști?
Lucrările mele sunt deja centralizate pe „Black study” și experiența diaspora- AFRO din trecut, prezent și viitor. Din ambele perspective, atât personală, cât și colectivă, înțeleg paradigmele discriminatorii, mai ales din punct de vedere rasial, etnic și de gen. Chiar dacă dețin puține informații despre cultura României și contextul socio-politic în istoria romilor, pot trasa o paralelă între experiențele acestea și cele personale, fiind o femeie de origine etiopiană, ce trăiește în Norvegia; sau cu istoria descendenților africani în noua lume pe care o numim „de vest”.
Consider că toată munca mea aduce o perspectivă nouă și totodată familiară, care se îmbină perfect cu intențiile inițiativei proiectului și, de asemenea, cu lucrările celorlalți artiști.

4. Lucrările tale emană o putere uimitoare; ne poți descrie părțile nevăzute din spatele procesului de creație?
Procesul de creație, din perspectiva mea, este bazat foarte mult atât pe teorie, cât și pe practică. Mă consider o consumatoare a lucrărilor gânditorilor din comunitatea „black radical”, dar în același timp, încerc să intru în dialog cu oamenii din jurul meu. Conversațiile vor aduce diferite perspective ale modului în care percep lucrurile. Sunt, de altfel, o persoană ce apreciază solitudinea în momentul în care lucrează. Mă bucur că pot fi eu cu mine, sau mai bine spus, cu gândurile mele, pe care le-am adunat și ideile care continuă să se alăture acestui proces de creație.
Încerc să plasez toate aceste trăiri, întrebări și gânduri, în ceva palpabil, ce poate comunica, interveni sau reactiva conversații. Sunt o adevărată susținătoare a măiestriei, creând lucruri în timp ce navighez, procesez și învăț motivându-mă mult, chiar dacă întregul proces nu este întotdeauna unul ușor.

5. Această expoziție te-a adus în România pentru prima data, cum te-ai simțit aici? Care amintire consideri că va persista cel mai mult/ a avut cea mai mare însemnătate?
Mi-aș fi dorit să am o experiență mai lungă de două zile în România. În mod ciudat, într-un timp așa de scurt, chiar m-am simțit ca acasă, având parte de un ambient foarte familiar și întâlnind o atmosferă plină de oameni cu un temperament foarte călduros.
Cea mai frumoasă amintire este legată de oamenii pe care i-am întâlnit și de cele mai recente conversații pe care le-am avut cu aceștia. Toți adolescenții care au venit să vadă expoziția au fost minunați. Mi-au oferit cea mai mare îmbrățișare de grup și au fost deschiși către dialog, având o multitudine de întrebări cheie, despre lucrări și lumea artei. De altfel, am apreciat foarte mult și munca depusă de cei care au lucrat până la epuizare pentru a instala lucrările, astfel am plecat cu un câștig mare, anume mulți prieteni noi, pentru care sunt foarte recunoscătoare.

6. Prevezi și alte colaborări cu asociația 4Culture?
Bineînțeles, chiar îmi doresc să mă întorc. Este trist că nu m-am putut întoarce pentru data de 6 iulie. Consider că această construcție treptată a unui pod ce traversează țările și perspectivele, va deschide multiple oportunități de ambele părți.

7. Expoziția va fi găzduită într-o nouă locație din Ploiești, care crezi ca va fi impactul pe care îl va lăsa în acest loc?
Chiar sper că va oferi o deschidere la dialog, sau cel puțin că va trezi câteva întrebări. Nu ai de unde să știi cum va reacționa publicul la munca ta, mai ales expusă într-un context cultural diferit. Ca cei mai mulți artiști, îmi doresc să invoc, provoc un alt fel de sentiment, care depășește aceste lucrări.

8. Poate arta face o lume mai bună?
Arta este o necesitate pentru existența noastră! Arta ne poate face să ne punem întrebări importante despre lume, despre noi înșine, despre realități și așa mai departe. Fie că o comercializăm sau nu, o instituționalizăm sau nu, arta a făcut întotdeauna parte din modul în care relaționăm unii cu alții, social, imaginar și așa mai departe. Arta amplifică lumea în care ne dorim să trăim, iar calitatea acesteia depinde de ceea ce facem ca societae/colectiv. Deci, numai arta în sine nu poate face lumea mai bună, dar cu siguranță ne ajută să navigăm în lumea noastră și în provocările cu care ne confruntăm. S-ar putea să nu aibă o soluție, dar ne ajută să înțelegem de ce lucrurile sunt așa cum sunt sau să acceptăm lucrurile pe care nu le înțelegem.

Lucările din galerie fac parte din expoziția Lockout Stereotypes. Counter-cliché și din Solo Exhibition : Ubiquitous Shadow.

Imaginile 1 și 2 - Ubiquitous Shadow; iar imaginile 3 și 4 -Lockout Stereotypes. Counter-cliché .