
Războiul în imagini – context și reprezentare
WASP Studios și Asociația 4Culture invită publicul la seria de conferințe, dezbateri și expoziții organizate în proiectul Războiul în imagini – context și reprezentare, ce aduc în discuție aspecte istorice, politice, sociale și artistice legate de cele două războaie mondiale, precum și de conflicte contemporane. Proiectul se adresează în special tinerilor, evenimentele urmând să aibă loc în Ploiești și București, în câteva licee, la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și WASP Working Art Space and Production, în luna noiembrie 2018.
Intitulată ARW – Artists React to WAR, expoziția cuprinde lucrările semnate de artiștii Delia Popa, Valeriu Șchiau, Vasile Rață, Aurora Király și Sorin Oncu, sub semnătura curatorială a Oliviei Nițiș. Expoziția introduce cinci perspective asupra războiului, prin surprinderea de personaje, acțiuni și emoții diferite. Despre eroine și infirmierele din Primul Război Mondial aflăm din instalația Deliei Popa, îl descoperim pe bunicul erou și sensul eroismului în opera lui Valeriu Șchiau, Vasile Rață prezintă taberele de refugiați și războaiele iugoslave, despre migrație și terorism aflăm din lucrările lui Sorin Oncu, și, nu în ultimul rând, Aurora Kiraly abordează tema empatiei în relație cu istoria și evenimetele netrăite.
„Artiștii contemporani se raportează la trauma post-conflictuală sau trauma curentă, în cazul războaielor în derulare, ținând cont de contextul particular și istoria personală. Cercetarea în domeniul neurologiei privind receptarea imaginii artistice a demonstrat că regiunile din creier implicate în experimentarea emoției și planificării sunt activate în timpul expunerii la imagini artistice, prin urmare se activează o zonă diferită de cea standard la nivelul recunoașterii obiectelor. Cu toate acestea, emoțiile sunt educate, construite cultural, iar interpretarea imaginii se bazează pe evoluția individuală și cunoașterea personală. Este importantă asumarea înțelegerii și învățării istoriei prin impactul emoțional pe care vizualul îl poate determina. Arta vizuală abordează conținutul istoric prin conexiune emoțională cu privitorul, care este provocat în mod diferit atunci când trebuie să înțeleagă un fapt sau eveniment istoric față de urmărirea pasivă a unui canal de știri.”, declară Olivia Nițiș, curatorul ARW – Artists React to WAR.
Prezentată în mai multe spații, expoziția va fi precedată de fiecare dată de câte o conferință ce provoacă un dialog relaxat despre realități dure și incomode între liceeni, artiști, teoreticieni, cadre didactice și publicul larg. Teoreticienii invitați, Oana Băluță și Alin Ciupală, vor aborda teme precum dimensiunea violenței de gen în spațiul românesc – stereotipuri, reconfigurări și provocări – și Primul Război Mondial la genul feminin. Lucrările vor fi reproduse pentru fiecare locație selectată pentru a găzdui expoziția.
Program dezbateri și expoziții:
- 07.11.2018 – Ploiești
11:00 – Conferință la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Ploiești, Str. Toma Caragiu, nr. 10
12:30 – Prezentare lucrări expoziție ARW – Artists React to WAR la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești, Str. Gheorghe Doja, nr. 98
- 08.11.2018 – București
11:00 – Conferință la Liceul Teoretic Școala Mea, București, Str. Văliug 12-18, sector 1
12:00 – Prezentare lucrări expoziție ARW – Artists React to WAR, la Liceul Teoretic Școala Mea
- 14.11.2018 – București
19:30 – Vernisaj ARW – Artists React to WAR și dezbatere în prezența artiștilor, la WASP Working Art Space and Production, Str. Ion Minulescu, nr. 67 – 93, sector 3
- 15.11.2018 – 21.11.2018 – București
Expoziție ARW – Artists React to WAR, la WASP Working Art Space and Production
Curator: Olivia Nițiș
Artiști:
- Delia Popa // Monumentul infirmierei necunoscute / Garden Gnome I, II, III
- Valeriu Șchiau // Victory Day
- Vasile Rață // Tabăra de refugiați sârbi, Čardak, Serbia
- Aurora Király // Drifting
- Sorin Oncu // Un motto al decepției LIBERTÉ ÉGALITÉ FRATERNITÉ
Conferințe susținute de:
- Oana Băluță // Dimensiunea violenței de gen în spațiul românesc. Stereotipuri, reconfigurări și provocări
- Dr. Alin Ciupală // Primul Război Mondial la genul feminin
***
Producător: WASP Studios
Co-producător: Asociația 4Culture
Proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Liceul Teoretic Școala Mea din București, Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești, Liceul Teoretic de Servicii Sfântul Apostol Andrei Ploiești, Liceul Tehnologic Energetic Câmpina
Parteneri media: Radio România Cultural, Modernism, Revista Arta, Zeppelin, FeederWASP Studios and 4Culture Association invite the public at the series of conferences, debates and exhibitions organized within The war in images – context and representation project, which brings into question historical, political, social and artistic aspects related to the two world wars, as well as contemporary conflicts. The project is addressed especially to young people, with events taking place in several high schools in Ploiesti and Bucharest, at the County Museum of History and Archeology Prahova and at WASP Working Art Space and Production, during November 2018.
Named ARW – Artists React to WAR, the exhibition includes the works signed by artists Delia Popa, Valeriu Schiau, Vasile Rata, Aurora Király and Sorin Oncu, under the curatorial signature of Olivia Nitis. The exhibition introduces five perspectives on the war by capturing different characters, actions and emotions. We learn about the hero women and nurses from the First World War from Delia Popa’s installation, we discover the grandfather hero and the meaning of heroism in the work of Valeriu Schiau, Vasile Rata presents the refugee camps and the Yugoslav wars, we find out about migration and terrorism from Sorin Oncu’s works and, last but not least, Aurora Király addresses the theme of empathy in relation to history and the events someone didn’t go through.
„Contemporary artists relate to post-conflict trauma or current trauma in the current wars, taking into account the particular context and their personal history. Neurology research on artistic imaging has demonstrated that regions of the brain involved in experiencing emotion and planning are activated during exposure to artistic imagery, thus visual activates a different area from the standard one at the level of object recognition. However, emotions are educated, cultural built, and image interpretation is based on individual evolution and personal knowledge. It is important to undertake understanding and learning history through the emotional impact that visual can determine. Visual art addresses historical content through emotional connection with the viewer, who is differently challenged when it comes to understanding a fact or historical event over the passive watch of a news channel”, declares Olivia Nitis, curator of ARW – Artists React to WAR.
Presented in several spaces, the exhibition will be every time preceded by a conference that generates an unstrained dialogue about harsh realities, between high school students, artists, theorists, professors and the general public. The invited theoreticians, Oana Baluta and Alin Ciupala, will address issues such as gender violence in the Romanian space – stereotypes, reconfigurations and challenges – and the First World War at feminine. The works will be reproduced for each selected location to host the exhibition.
The program of debates and exhibitions:
- 07.11.2018 – Ploiesti
11:00 – Conference at the County Museum of History and Archeology Prahova, Ploiesti, 10 Toma Caragiu Street
12:30 – Presentation of the works included in the ARW – Artists React to WAR exhibition at „Ion Luca Caragiale” National College in Ploiesti, 98 Gheorghe Doja Street
- 08.11.2018 – Bucharest
11:00 – Conference at „My school” Theoretical High-school, Bucharest, 12-18 Valiug Street, 1st District
12:00 – Presentation of the works included in the ARW – Artists React to WAR exhibition at „My school” Theoretical High-school
14.11.2018 – Bucharest
19:30 – Opening of the ARW – Artists React to WAR exhibition and debate in the presence of artists at WASP Working Art Space and Production, 67 – 93 Ion Minulescu Street, 3rd District
15 – 21.11.2018 – Bucharest
ARW – Artists React to WAR exhibition, at WASP Working Art Space and Production
Curator: Olivia Nitis
Artists:
- Delia Popa // The monument of the unknown nurse / Garden Gnome I, II, III
- Valeriu Schiau // Victory Day
- Vasile Rata // Serbian refugee camp, Čardak, Serbia
- Aurora Király // Drifting
- Sorin Oncu // A motto of deception LIBERTÉ ÉGALITÉ FRATERNITÉ
Lectures by:
- Oana Baluta // The extent of gender violence in the Romanian space. Stereotypes, reconfigurations and challenges
- Dr. Alin Ciupala // World War I at feminine
***
Producer: WASP Studios
Co-producer: 4Culture Association
Cultural project co-funded by the National Cultural Fund Administration (AFCN)
The project does not necessarily represent the position of the National Cultural Fund Administration. AFCN is not responsible for the content of the project or the way the project results can be used. This is entirely the responsibility of the beneficiary of the funding.
Partners: The County Museum of History and Archeology Prahova, „My School” Theoretical High-School in Bucharest, „Ion Luca Caragiale” National College in Ploiesti, „St. Andrew” Theoretical High-School of Services in Ploiesti, Energy Tech High School in Campina
Media partners: Radio Romania Cultural, Modernism, Arta Magazine, Zeppelin, Feeder