Concept curatorial – Platforma X 2015

_MG_2855_1000px

Corporalitate și limită – concept curatorial dezvoltat de Olivia Nițiș și Ciprian Ciuclea (Experimental Project)

Corpurile nu ocupă discursul sau materia. Ele nu habitează mintea sau trupul.Ele ocupă limita, qua limit.”

Jean-Luc Nancy

Corporalitatea este un subiect cultural divers abordat în sectoarele teoretice și practice ale domeniilor cunoașterii. Proliferarea zonei critice în discursul despre corp generată de postmodernism a plasat corpul într-o sferă instabilă, transgresivă (trans-corporalitate), de nefixat, cu toate că materialitatea corpului rămâne un teritoriu concret și prea puțin deconstruit în actualitatea unei critici aduse corpului politic instrumentalizat. Deleuze și Guattari au adus în discuție corpul abstract, „corpul fără organe” care repoziționează corporalitatea în raport cu limitele sale. În cercetările curente din domeniul noilor tehnologii, privind corpul și cyberspațiul, corporalitatea este privită mai degrabă ca o barieră în calea atingerii unei post-corporalități în termeni informatici și imateriali. (Vicki Kirby)

„Ca termeni individuali, corpul și tehnologia vor necesita o abordare relațională. De asemenea devine din ce în ce mai dificil să vorbești despre corpuri și tehnologie ca entități separate – și astfel la fel de dificil să separi teoriile tehnologice de cele ale corporalității noastre”. 

Eugene Thacker

Această ediție a Platformei X urmărește să încurajeze investigarea corpului ca limită. Proiectul încearcă să răspundă la întrebări legate de limitele corpului în tehnologie, corpul gândit, corpul abstract sau decorporalizarea și avatarurile sale în tehnologia digitală și realitatea virtuală, anticorporalitate, producția și reprezentarea limitelor de control ale corpului, corpul receptor versus corpul generator, corpul absent, corp individual și corp colectiv, experiența corpului în vizualitatea tangibilă, intangibilă și invizibilul tangibil, dizlocarea metafizică (Eugene Thacker).

Urmărim o provocare a dualismului cartezian minte/corp, a ideii de corporalitate și decorporalizare (disembodiment sau out of body experience), rediscutarea relației dintre corp, percepție și spațiu ca mediu permeabil, nedefinit și instabil. Turnura corporalității în teoriile recente a redat corpului statutul de entitate activă în producția cunoașterii, însă capacitățile și limitele corpurilor noastre determină și sunt determinate de instrumentele noastre de percepție. Control, autocontrol, cenzură și autocenzură. Experiențele noastre perceptive devin posibile doar prin intermediul unei corporalități limitate de date individuale și/sau subiective care oferă baza acelui tip de experiență. Tehnologia vine ca o completare, ca un instrument al corporalității sau corporalitatea este instrumentalizată de propria sa tehnologie?

 

*

*

Top