eXplore dance festival #9

poster-explore copyPeriodă: 3 – 26 octombrie
Locații: WASP – Working Art Space and Production & MNAC – Muzeul Național de Artă Contemporană

eXplore dance festival aduce încă o dată în fața publicului său un program concentrat și intens, ce chestionează mișcarea și prezența corpului, testând limitele tehnologiei versus arta conceptuală, dezvoltând dramaturgii în mișcare și adresându-se unui public extins.

Ediția a noua a festivalului reflectă programul internațional de rezidențe și producții internațional dezvoltate în ultimul an, în București, de către Asociația 4 Culture și WASP, încurajând experimentele creative ce depășesc granițele artistice, căutând noi formate de artă trans-disciplinară.

Programul de spectacole din cadrul eXplore dance festival #9 este compus dintr-o selecție de creații ce introduc publicului cele mai puternice voci ale scenei europene de dans. Utilizând o varietate de direcții artistice și influențe estetice, spectacolele din program își propun să costruiască un dialog nou și necesar despre corpul contemporan, cu toate straturile sale politice, emoționale și sociale. Un corp golit de sens, aflat în căutarea unui nou conținut, într-o eră a consumerismului. Un corp fără nici un punct de referință, în afara propriei minți.

Un program special, unic și neconvențional, dedicat copiilor, tinerilor și familiei, incluzând spectacole și ateliere de dans, teatru, new-media, desene creative și jocuri. Arta contemporană își caută un viitor public îndrăzneț. Și ce context mai bun ca acesta pentru a-l explora?

Anul acesta eXplore dance festival va mai prezenta câteva lucrări din cadrul expoziției Platforma X, rezultatul celei mai noi rezidențe internaționale de artă în cadrul cercetării și producției de proiecte trans-media noi și interactive din București, găzduită de WASP – Working Art Space and Production. Expoziția Platforma X este curată de Olivia Nitiș. Mentori: Marilena Preda-Sânc, Ciprian Ciuclea, Jan Eugen și Cosmina Chițuc.

Producători: 4Culture Association și WASP – Working Art Space and Production.
Proiect cultural finanțat de: AFCN — Administrația Fondului Cultural Național, Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București — ARCUB, prin Programul Cultural București 555 și Institutul Cultural Român.
Cu sprijinul: Institutul Goethe București, INTPA, Muzeul Național de Artă Contemporană, Ambasada Israelului în București.
Parteneri media: 121.ro, Art Act Magazine, Art Clue, Art Out, B365, Ceașca de Cultură, Citadinul, Cooperativa Urbană, Decât O Revistă, Designist, Feeder, Getlokal, Gingergroup, înFestival, Modernism, nicecream.fm, Orașul Meu, Postmodern, sub25, The Institute, Think Outside The Box, Veioza Arte, Weart, Zeppelin, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți.

Mai multe informații pe:

www.4culture.ro
www.exploredancefestival.roposter-explore copyDates: October 3rd – 26th
Venues: WASP – Working Art Space and Production & MNAC – National Museum of Contemporary Art

Once more eXplore dance festival brings an intense and concentrated program to its audience, questioning movement and body presence, testing the limits of technology versus conceptual art and performance, and developing moving stories for a wide public.

The 9th edition of the festival is a reflection of the international residency and production programs developed in the past year, in Bucharest, by 4Culture Association and WASP, encouraging creative experiments beyond artistic borders, searching for new formats of trans-disciplinary art.

eXplore dance festival #9 performances program consists of a selected number of works, introducing strong voices of nowadays European dance scene to the audience. Using a variety of artistic directions and aesthetic influences, the program aims at building a new and necessary dialogue concerning the contemporary body with all its political, emotional and social messages. A body drained of meaning, looking for a new, upgraded content in a consumerist era. A body without any reference points other than its own brain.

A special, unique and non-conventional program dedicated to children, youth and family, including performances and workshops of dance, theater, new-media, creative drawings and games. Contemporary art seeks for a future, open minded audience. And what better context for exploring it?

This year eXplore dance festival will present selected works from the X Platform exhibition, resulting from the newest international art residency for the research and production of interactive, new and trans media projects in Bucharest, hosted by WASP – Working Art Space and Production. The X Platform exhibition is curated by Olivia Nițiș. Mentors: Marilena Preda-Sânc, Ciprian Ciuclea, Jan Eugen și Cosmina Chițuc.

Powered by: 4Culture Association and WASP – Working Art Space and Production.
A cultural project financed by: AFCN – The National Cultural Fund Administration, The Bucharest City Council Centre for Cultural Projects, ARCUB — București 555 Program, The Romanian Cultural Institute.
With the support of: Goethe Institut Bukarest, INTPA, The National Museum of Contemporary Art, The Embassy of Israel in Bucharest.
Media partners: 121.ro, Art Act Magazine, Art Clue, Art Out, B365, Ceașca de Cultură, Citadinul, Cooperativa Urbană, Decât O Revistă, Designist, Feeder, Getlokal, Gingergroup, înFestival, Modernism, nicecream.fm, Orașul Meu, Postmodern, sub25, The Institute, Think Outside The Box, Veioza Arte, Weart, Zeppelin, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți.

Find more info on:
www.4culture.ro
www.exploredancefestival.ro

Share