Interviu cu Dymitry Szypura

L-am cunoscut pe Dymitry în cafeneaua WASP, în după amiaza celei de-a doua zile de repetiții pentru noul lui performance ”Steinmantel”, în cadrul unei rezidențe oferite ca Wild Card de Asociația 4Culture și Ultima Vez / Wim Vandekeybus, în cadrul rețelei europene Life Long Burning. Am profitat de ocazie ca să discutăm despre prima sa creație, ”Steinmantel” și prezentarea work-in-progress pregătită în studiourile WASP.

Am vorbit despre acrobatică și deconstrucția clișeelor, despre brutalitate și râs, despre obscenitate și murdărie și despre modalitatea în care lucrul manual echilibrează conexiunea dintre minte și corp. Dymitry mi-a povestit cum a intrat pentru prima dată în contact cu lumea performance-ului (un show TV!), de ce este fascinat de țările estice (murdărie! cabluri!), cum este să lucrezi cu  Wim Vandekeybus și cum toate aceste influențe l-au condus către conceptul de “Motchok”. Descoperă de ce costumul de motociclist este așa de important și despre ce ar putea fi vorba în noul performance  “Stein Mantel” (costum de piatră în germană)!

Dymitry, ai mai fost  în București și la WASP în 2012, în cadrul eXplore dance festival – ce părere ți-au lăsat locul și orașul?

Dymitry: Când treci așa de rapid prin diferite locații, nu apuci să îți faci cu adevărat o impresie. A fost păcat, pentru că am avut una dintre cele mai bune reprezentații aici. O locație minunată, foarte mică pentru noi – eram obișnuiți să jucăm  în spații mari. Cu toții avem amintiri frumoase de la WASP datorită atmosferei de apropiere.

Ai studiat în Berlin, Toulouse, Paris și ai lucrat în Belgia cu Ultima Vez și Wim Vandekeybus în ultimii 4 ani, călătorind mult în întreaga lume – unde te simți acasă?

Dymitry: Anul acesta ar fi al cincilea pentru mine în Belgia, așa că acolo este casa mea. M-am mutat acolo ca să lucrez cu Ultima Vez, dar în ultimul an am petrecut mult timp în Budapesta și am călătorit mult. Deși nu am mai fost acolo aproape un an, nu am simțit niciodată că am părăsit Belgia. Acum m-am întors și îmi doresc să stau acolo o vreme.

Cum a influențat Budapesta creația ta recentă și înființarea grupului “Motchok”?

Dymitry: “Motchok”  a fost creat pentru că voiam să creez sub numele meu și să las în același timp spațiu și altor artiști. Nu îmi plăcea ideea de a numi un grup doar după numele meu. Numele nu este neapărat conectat de oraș, ci  de cuvântul maghiar „mocsok”. L-am auzit din greșeală într-o conversație și a devenit cuvântul meu preferat din limba maghiară, datorită sonorității și expresivității pe care le conține. Înseamnă murdar, împuțit și se potrivește! Îmi plac orașele murdare, locurile murdare! E ceva ce îmi place foarte mult, mediile dure!  Din cauza asta îmi place și aici, în București! Sunt complet îndrăgostit de toate cablurile care atârnă prin oraș. De fiecare dată când sunt într-un oraș care este situat mai în est, față de Germania să zicem, îmi place și mă inspiră. Poate din cauză că sunt pe jumătate polonez – mama e poloneză, am acest interes către Est.

Ai învățat limba maghiară?

Dymitry: Nu, e prea dificil, incredibil de dificil. Am învățat doar câteva cuvinte, cuvinte urâte! Acum se spune că Budapesta este al doilea Berlin, Bucureștiul poate fi văzut ca o a doua Budapesta și toate aceste trei orașe se află pe aceeași linie. O mulțime de oameni se mută în Budapesta ca să înceapă mici afaceri pentru că este încă suficient de ieftin și lucrurile se întâmplă. Aș zice ca e puțin la modă această tendință. Am trăit în Berlin 2 ani și jumătate și unele colțuri sunt identice!

Ce te-a inspirat în ultima vreme și în creația din jurul grupului Motchok?

Dymitry: M-am jucat cu un costum de motociclist pentru o perioadă destul de lungă. De fapt, sunt foarte inspirat de  Jackass. Am fost un mare fan când eram tânăr. A fost primul meu contact cu performance-ul, cu oameni care lucrează cu corpul, care folosesc corpul ca obiect sau ca platformă pentru a face ceva. Refacerea tuturor acestor lucruri alături de prietenii mei a fost primul moment în care mi-am dorit să mă reprezint. A fost prima mea inițiere în a reprezenta ceea ce fac, a filma, a înregistra.  Știu că oamenii cred că tipii de la Jackass sunt doar niște țăcăniți care se droghează și petrec fără oprire. Dar capacitatea de a râde în fața unui lucru atât de dureros și oribil este pentru mine pur și simplu fascinantă. Nu am mai întâlnit-o niciunde altundeva. Găsesc genială modalitatea în care ei se folosesc de protecția râsului și a glumei pentru a transforma ceva serios în ceva incredibil de relaxat!

Spune-mi mai multe despre șoc și râs în munca ta.

Așa cum am zis, își are originile în Jackass și își propune o revitalizare a ceea ce e acolo. Poți râde în fața unor lucruri total iraționale, care poate nu sunt corecte din punct de vedere logic sau moral sau politic. Nu ar trebui să îți interzici să râzi de ceva din cauza lumii care te înconjoară.  De durere sau de lucrurile stupide. Am imaginea asta a unui copil care râde în fața unui accident de circulație. E incorect din punct de vedere moral, dar pentru copil e doar o imagine, ceva incredibil care se întâmplă! Contradicția dintre acest copil și accident creează o distanță uriașă. Ar trebui să fim șocați de un accident de mașină. Dar, pentru mine, să vezi acest copil cum râde, este normal. Nu îl poți pedepsi pentru că e total inocent. Mi-ar plăcea să am o bază foarte serioasă pentru piesă care să poată fi transformată cu ușurință într-un râs ca de copil.

De ce folosești costumul de motociclist?

Folosesc costumul ca protecție, ca modalitate de creare a anonimității, de acoperire a persoanei. O dată ce îl pui pe tine, te întrebi, ce este? Cine este? Cine este personajul de sub el? Poți face lucruri care altfel sunt imposibile.

Sunt circul și acrobațiile exotice și neobișnuite în lumea dansului contemporan?

Dimitry: În ultima vreme un număr din ce în ce mai mare de coregrafi din Belgia invită oameni cu formări din cele mai diverse, de multe ori fiind circ și acrobatică. E o tendință destul de prezentă, de a mixa dansul conemporan cu circul și acrobatica, mai ales în Belgia. Pentru mine e puțin dificil – circul devine din ce în ce mai popular, mai ușor accesibil și orientat către amuzament. Dar oamenii făceau lucruri minunate în circuri, foarte puțini oameni, dar lucruri foarte mari. Acum simt că l-am……depășit? nu depășit, defapt, mă întorc la el, dar într-un mod diferit! Problema este că trebuie să am foarte mare grijă cum o spun. Pentru că imaginea declanșată de cuvântul ”circ” este foarte diferită de realitate. Diferențe mari, mari!

Cum îți influențează acrobatica propriul stil și creațiile? 

Dymitry: Păi, sunt un dansator destul de acrobatic, în general. 

Și în imaginea de ansamblu a dansului din zilele noastre, ai spune că acrobatica și circul sunt o influență la modă, sau doar în Belgia?

Dyimitry: Da, sunt. Am câțiva prieteni care lucrează în cadrul unor companii mari și vin din acrobatică. Pentru că oamenii sunt interesați de această modalitate, să zicem completă, de a-ți mișca corpul. Când predau workshop-uri unor oameni care au experiență în acrobatică –  cursuri de dans vreau să zic -, încerc să îi învăț cum să facă un lucru după celălalt, să conecteze mișcările, pentru că deobicei toată lumea este foarte concentrată pe o mișcare, să spunem un salt – o mișcare rapidă și complicată, cu un început și un final foarte clare. Eu încerc să îi învăț să ”încetinească” saltul. 

Ai menționat acest amestec al diferitelor discipline în descrierea noului tău performance ”Stein Mantel”. Creațiile tale par să fi inspirate de alte arte și meserii. 

Dymitry: Pur și simplu mă întrebam ce se întâmplă dacă numești un film coregrafie și un meșteșugar dansator. Mi-ar plăcea să spun: asta e ca asta. În ultimele rezidențe am avut acces la un atelier și a fost foarte important pentru mine să creez și să construiesc lucruri pe lângă faptul că dansam și mă mișcam.

În ce fel au influențat meșteșugurile practicile tale creative? 

Dymitry: Faptul de a construi lucruri cu mâinile mele e foarte important pentru mine în general, îl iubesc. Observ de asemenea că aici, la WASP, este foarte greu să nu pot face asta, să nu am un atelier. De exemplu, în proiect vor fi o muțime de obiecte pe scenă și deobicei pe acestea le construiesc chiar eu.  Am o relație apropiată între lumea ”virtuală”, intangibilă și lumea mult mai reală și tangibilă a construcției de lucruri materiale, distrugerii și poate reconstrucției lor. Am nevoie de ambele și, de fiecare dată când una dintre ele lipsește, îmi este dificil să creez. Când e prea concret, am impresia ca e prostesc, de parcă aș muta pietre dintr-un loc în altul, iar când  sunt în studio și doar mă mișc și gândesc, parcă totul este mult prea intangibil.

Pentru prezentarea de la WASP vreau să mă concentrez pe această lume intangibilă și să creez doar câteva obiecte mici. Nu am cerut niciodată să am un meșter pe scenă, dar am un al doilea performance în această serie, unde mă joc mai mult cu tema meșteșugăritului. Steinmantel este mai mult despre protecție în general.

Te rog explică-ne modalitatea ta de lucra în timpul rezidențelor, ai menționat că îți place să inviți oameni din alte arte și discipline.

Dymitry: Ideea mea este de a invita pentru fiecare performance sau serie de performance-uri diferite persoane care să fie cu mine pe scenă. Mă joc cu ideea de a invita de fiecare dată o persoană din aria sporturilor extreme, un gimnast sau un halterofil. Sunt fascinat de oamenii care fac un singur lucru toată viața. Este incredibil! Un halterofil face mereu, an de an, același lucru, mergând din ce în ce mai departe. Eu sunt foarte incapabil să fac asta. Sunt foarte nepriceput în a face același lucru pentru o perioadă îndelungată. Și în circ este puțin așa. Există noțiunea aceasta de a repeta un anumit lucru, în special dacă este o figură complexă. Ideea mea pentru Steinmantel este să invit pentru fiecare performance o persoană care să reprezinte maximul de progresie într-un anumit domeniu. Dar știi, de asemenea, asta  e doar o idee. Conceptul piesei este în schimbare, acestea sunt doar a treia, respectiv a patra săptămâna de lucru propriu-zis, așa că nu știu încă dacă voi urma sau nu ideea până la capăt.

Știu că ai mai lucrat undeva la ”Motchok” înainte de București.

Dymitry: Da, la teatrul Les Migrateurs, din Strasbourg, Franța.

Când vom vedea SteinMantel în premieră?

Dymitry: Văd premiera undeva la sfârșitul următorului an. Depinde desigur de cât de intens lucrezi a ceva, dar procesul trebuie să și dureze. Aceasta e defapt prima dată când creez ceva pe cont propriu!

Și cum te-a pregătit lucrul cu Wim Vandekeybus pentru crearea propriilor coregrafii?

Dymitry: Lucrul cu  Wim Vandekeybus te inspiră cu siguranță. În piesele sale îți dă o libertate foarte mare și se bazează pe creativitatea și personalitatea ta, pe ceea ce tu aduci în sală. Nu este cineva care să îți spună cum să îți așezi mâinile. Îți dă o direcție puternică în care ar trebui să mergi și lucrează cu tine pe ceea ce tu aduci, împingându-te mereu spre ceea ce ce își dorește.

Mult succes în realizarea a ceea ce îți dorești în Stein Mantel! 

un interviu de Susanne Hessmann

tradus de Alexandra Bălășoiu

I met Dymitry in the WASP cafeteria in an early evening, only the second day of rehearsals for his new show “Steinmantel” in Bucharest, a Wild Card residency offered by 4Culture Association and Ultima Vez/Wim Vandekeybus,  in the framework of the European Dance  Network Life Long Burning. We took the chance to have a chat about the creation of his first own show “Steinmantel” and the work-in-progress at the WASP studios.

We talked about acrobatics and the deconstruction of its clichés, brutality and laughter, filthiness and dirt and how hand-crafts balance  the connection of the mind and the body. Dymitry shared how he first got into contact with performance (in an US TV-show!), why he is fascinated by the Eastern countries (dirt! cables!), what it’s like to work with Wim Vandekeybus and how all these influences formed the concept of “Motchok”. Find out why the motorcycle suit is so important for Motchok and what the new show “Stein Mantel” (German for Stone Suit)  may be about!

Dymitry, you have been in Bucharest and at WASP before, at eXplore Festival 2012 – so how did you like the place and the city?

Dymitry: When you pass by venues so quickly you don’t really get an impression. It was a pity, because we had the best performances here. Great venue, very small, we were used to play in big venues. We all have great memories in this venue because of its familiar atmosphere.

You studied in Berlin, Toulouse, Paris, you have been working in Belgium with Ultima Vez and Wim Vandekeybus for the last 4 years, but you are travelling around a lot, so where do you feel home?

Dymitry: Now it’s my fifth year in Belgium, this is my home-base. I moved there to work with Ultima Vez and last year I spent a lot of time in Budapest, so I was not so much in Belgium and I was travelling around a bit. I never really left Belgium though, but I wasn’t there for like a year. But now I’m settled back there and want to stay there.

So how is Budapest connected to your recent work and your new group “Motchok”?

Dymitry: “Motchok” was created because I want to create under my name but give space to other artists. I didn’t like the idea to call a group only after my name. Actually not the city is connected to my work, but the name, the word “„mocsok” it’s Hungarian. I overheard it in a conversation and it became my favourite word in the Hungarian language, because of its sound and its expressiveness. It means dirty, filthy and it fits! I like dirty, filthy cities, I like dirty filthy places, it’s something I like very much, the rough environment. That’s why I like it also here, in Bucharest! I am completely in love with all the cables hanging around. Every time when I’m in a city which is more to the East, let’s say from Germany on, I like it and I get inspired. Maybe it’s because I’m half-polish – my mother is polish, so I have this “research” towards the East.

So you learned some Hungarian?:

Dymitry: No, too difficult, incredibly difficult. Only some words, some bad words.Now they said Budapest is the second Berlin, Bucharest may be the second Budapest and all these three cities are in the same line. a lot of people go to Budapest with start-up companies, because it’s still cheap, but still something is happening, it’s a bit fashion, I see it a bit in the same line. I lived in Berlin for 2 years and a half and really at some corners it looks exactly the same.

Where did you get the inspiration for your latest ideas and creation around Motchok?

Dymitry: I had played around with the motor suit for a long time. Actually I’m very inspired by Jackass. I was a huge fan since I was young. It was my first contact with performance actually, with people who are taking their body and are working with it, who are using it as an object or a platform of doing something. This was the first moment when I wanted to represent myself by redoing all this stuff with my friends. So it was my first initiation to representing what you do, to film it, to record it. You know people say the Jackass guys are just some quite fucked-up guys, partying and taking drugs. But the capacity of laughing about something so painful and so horrible actually is fascinating for me. I never saw it after or before. I find it quite genius how they use the protection of laughing and joke, to transform something very heavy into something very light!

Tell me more about the shock and the laughter in your work.

It origins from the Jackass thing, to refresh what should be there. You can laugh about things that are really unreasonable, which are maybe not logic or not morally or politically correct, you should not forbid yourself to laugh out something because of the world around you. The pain and the stupid things. I have this image of a little kid laughing about a car accident, you know, it’s morally incorrect but for the kid it’s just an image, it’s just something incredible happening. This contradiction of the little kid and the car accident creates a huge distance. We would have a shock reaction to the car accident. Seeing this kid laughing seems correct for me, because it is innocent, you would not think of punishing a kid for laughing. I would like to have a very heavy base of the piece which can be transformed very easily to a childlike laughter.

Why do you use the motor suit?

I use the motor suit as a protection, as to create anonymity, cover of your person, once you have the suit on,  you ask yourself, what is it? Who is it? Who is the character under it? You can do things with it which you can’t do without.

Are circus and acrobatics rather exotic and unusual in the contemporary dance scene?

Dimitry: Recently there are a lot of Belgium choreographers, who invited people from different backgrounds, more acrobatic and circus background. It’s a big tendency, definitely, this mixing of contemporary dance and circus and acrobatics, especially in Belgium it happens a lot. For me it is a bit difficult, that circus becomes more and more popular –  very easily accessible and very entertaining. But people were doing great things in circuses, very few people, but very great things. But I’m sort of…

…over it? not over it, I’m going back actually, but in a different way! The problem is that I have to be very careful with how to say it. Because the image of what happens in people when you say “circus”, it’s still very different than the reality. Big, big difference!

How does acrobatics influence your own style and recent creations?

Dymitry: Well, I’m a very acrobatic dancer in general.

So in the big picture of nowadays dance, you see acrobatics and circus influences as a general trend, not only in Belgium?

Dyimitry: Yeah, it is. I have some friends who work with big companies and come from acrobatics. Because people are interesting in this full way of moving with your body, let’s say. When I’m doing workshops to people who are from acrobatics – dance workshops I mean – ,  I teach them how to do one thing after the other (how to connect the movements) because everyone is usually very specified on one movement, like a somersault with a very complicated in one split-of-a-second-movement, which has a very clear beginning and a very clear end. I try to teach them how to “slow down” the somersault, that’s what I’m interested in.

You mentioned this mesh-up of different disciplines also in the description of your new show “Stein Mantel” . Your creations seem inspired by other arts, crafts and hand-crafts.  

Dymitry: I was just wondering what happens if you just call a film choreography and a hand-crafter a dancer? I’d like to say: this is like this. In the last residencies I had access to a studio and it was very important for me to create and build things besides dancing and besides moving.

In what way crafts have an influence on your creative practice?

Dymitry: The thing of constructing and building things with my hands is very important to me in general, I love it. And I also see that, here, at WASP, it’s very difficult to not be able to do it, to not have an atelier. For example in the project itself there will be a lot of objects on stage involved in the beginning and these I usually build myself. I have a close relation between this sort of “virtual” world, which is more untouchable and the tangible world of building material things and destroying them, rebuilding them maybe. I need both, when I don’t have one, it’s very difficult to create. When it’s too concrete I feel stupid, I feel I’m only working, like putting one stone from one place to the other, and when I’m only in the studio and only moving my body and think, it’s too untouchable.

For the presentation here at WASP I want to focus more on the untouchable world, I want to create only some little objects. I never asked to have a hand-crafter on stage, but I have a second performance in this series, where I actually play out the theme of handcrafting much more. Steinmantel is more about protection in general.

Please explain to us your way of working in residencies, you mentioned you like to invite people from other disciplines and arts.

Dymitry: My idea was to invite for each show or for each show series different people to be with me on stage. I play with an idea of inviting each time a person from extreme sports, a gymnast or a weightlifter. I’m fascinated by people who are doing only one sort of thing for their whole life. It’s incredible! A weightlifter is doing all the time year by year the same thing, going further, further and further. And I am very unable to do this. I’m very bad at doing one thing for very long.  And in circus it is a bit like this. You have this notion of doing one specific thing over and over again, especially when it’s a very complex figure. My idea for Steinmantel is to invite for every performance one person, who represents this maximum of progression in one thing. But you know, also, this is just an idea. The concept for the piece is changing, these are just the third and fourth week of actual work on this project so if I’ll ever take it or not, I don’t know yet.

While I was researching on Motchok I found another station, where you worked on Steinmantel just before you got to Bucharest.

Dymitry: Yes it was the theatre of Les Migrateurs, in Strasbourg, France.

When will we see SteinMantel on premiere?

Dymitry: I see the premiere at the end of next year. Of course it depends on how intense you work on something, but it should also  take time. This is actually the first time when i create something on my own!

So how did working and creating with Wim Vandekeybus prepare you for creating your own choreography?

Dymitry: Of course working with Wim Vandekeybus’ is very inspiring. In his pieces he gives you quite a big freedom and counts on your creativity and your character and what you bring in there. He is not somebody to tell you to put your arms like this or like that. He gives a very strong direction where it should go and works with you on what you bring and pushes all this in his way further.  

Good luck in realising what you wish in Steinmantel!

an interview by Susanne Hessmann