Acoustic Objects | minim & syntax

13336097_1416259358399585_4817248309287774553_n

ACOUSTIC OBJECTS – Electric Impulse & Circle
minim / Diana Dulgheru si syntax / Bardoș Laurian
Proiect selectat in cadrul Visualizing the sound 2016
Opening: 11.06.2016, 8pm.
WASP – Working Art Space and Production,
Str. Ion Minulescu nr. 67-93, sector 3, Bucuresti

”Acoustic Objects” este un proiect colaborativ dintre minim (Diana Dulgheru) și syntax (Bardoș Laurian) care presupune două abordări artistice diferite pornind de la același concept. Se urmărește relația audio vizuală și fenomenele ce apar prin manipularea in timp real a sunetului și a imaginii prin intermediul algoritmilor programați. Intensitatea stărilor este redată prin intermediul ritmului a cărui construcție este realizată din sunete ale diverselor tipuri de fenomene electrice și erori de sistem. Detaliile erorilor tehnologice sunt expuse pentru valoarea sonoră proprie și invită la un studiu atent al posibilităților muzicale. Structura sonoră este captată de software-ul video care modulează diverse alte structuri vizuale create de artiști după caracteristicile sunetului, reprezentând o vizualizare a sunetului.(sinestezie)

minim
”Electric Impulse” este unul din cele trei proiecte inspirate de cartea lui Marshall Mcluhan ”Să înțelegem media: extensiile omului.” Teoria lui Mcluhan susține că tehnologiile reprezintă extensii ale corpului uman, iar dintre tehnologii, cea electrică este o extensie a sistemului nervos central.
”Efectele tehnologiei nu apar la nivelul opiniilor sau al conceptelor, ci alterează raporturile dintre simțuri sau șabloanele percepției fără să întâmpine nicio rezistență.”
Proiectul încearcă să capteze o esență a acestei tehnologii prin intermediul unei relații audio-vizuale în care partea sonoră și cea vizuală creează un întreg, o vizualizare a sunetului. Este un ambient imersiv care prin intermediul unui detaliu invită la focusarea asupra impactului major pe care l-a avut această tehnologie asupra societății. Nu se urmărește numai folosirea directă sunetelor de tip electric, ci sugestia subiectivă, crearea unor situații care trimit cu gândul la electricitate, situații ce transmit o anumită angoasă.
Sunetul este creat cu ajutorul unor generatoare de sunet digitale ce sunt manipulate in timp real, al căror semnal este captat, modulând structura vizuală.

syntax
Proiectul Circle exploreaza ipoteza conform careia sunetul este imagine, intr-o relație unitară cu acesta, imaginea devenind semnificant-simbolic al sunetului printr-un deziderat estetic-simbolist in care organele de simț conlucrează să mențină orizontul receptiv. Patternurile asimetrice, deformează un obiect generat prin intermediul unor algoritmi simpli, in funcție de inaltime (frecventa Hz), intensitate (db) si durată, sunetul dând nastere unor fenomene vizuale, ce corespund mai multor faze traduse de modulația semnalului, unde vizualul si audibilul se intersecteaza intr-o armonie non-duală.

BIO
minim - Diana Dulgheru este artist audio-vizual care trăiește și lucrează în București, România. A studiat grafica în cadrul Universității de Arte ”George Enescu”, Iași. Prin demersul său artistic urmărește relația dintre artă și tehnologie, explorând prin intermediul performance-urilor audio-video relația dintre sunet și formă, vizualizarea sunetului și posibilitățile sonore ale diferitelor tipuri de erori tehnologice (glitch). În proiectul ”Acoustic Objects”, alături de Syntax (Laurian Bardoș ), a prezentat la București în 2013 (galeria Studioarte), 2014 ( în cadrul ”Time Based Arts”, Unarte), 2015 (galeria Căminul Artei) o serie de performance-uri care alăturau două viziuni diferite pornind de la același concept. În 2016, în cadrul programului primei ediții a Bienalei de fotografie și imagine dinamică CAMERA PLUS de la Iași,a fost inclus performance-ul audio-video “zero”.

syntax – Bardos Laurian este artist audio – ­vizual care trăiește si lucrează în București, România. A studiat psihologia medicală în cadrul facultății de psihologie Titu Maiorescu din București.
Este influențat psihologia percepției si de teoria gestalturilor care conectează forma spațială (geometrică) de forma temporală (melodie ­sunet) afirmând prioritatea intregului asupra părților. Studiind aspectele sinestezice ale percepției, este preocupat aspectele filozofice ale accidentului controlat si ale erorii, studiind posibilitățile de expresie ale limbajului multidimensional direct si epurat formal, susținut de o estetică post­digitală.
În proiectul “Acoustic Objects”, alături de minim (Diana Dulgheru) a prezentat la București in 2013 (Galeria Studioarte) si lansează albumul Vertical White în cadrul labelul­ui italian Manyfeetunder. 2014 (în cadrul Time Based Arts, UNARTE), 2015 (galeria Căminul Artei) o serie de performance­-uri care alăturau viziuni diferite ale aceluiași concept. In 2015 lansează proiectul audio­vizual Brouillage” la labelul german Kaer’ Uiks.
2016 proiectul audio­vizual Plank” in cadrul compilation international Black Box (Kaer’ Uiks).

VISUALIZING THE SOUND este un proiect cultural realizat de WASP STUDIOS în co-producție cu Asociația 4Culture.
Parteneri: Experimental Project, Universitatea Națională de Muzică din București, Centrul de Fotografie Contemporană din Iași.
Un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.”

Top