Georgeta Corca | SUPERCALIFRAGILISTICLY NORMAL

geta

Data: 22.10.2016, 20:00

Durată: aprox/ 35 min

Concept și coregrafie: Georgeta Corca

Design lumini și sunet: Alexandros Raptis

Un freak show cât se poate de normal de și despre o persoană normală, bazat pe autosarcasm, normal; hrănit de puterea de a îți conștientiza defectele/calitățile și a îâi asuma normala poziție de outside-er, din dorința de a fi onest și normal cu tine însuți. Televizor, știri, informații, balamuc, nimicuri. Găsește supereroul din afara înăuntrului tău, în realitatea augmentată din împrejurimi, încercând sa fii un pic mai puțin cenzurat față de ceilalti, fără a putea zbura, scuipa flăcări sau a citi gânduri. Ține pasul cu sistemul care se chinuie să facă un om perfect din tine, orice ar putea însemna asta, pentru a fi o ființă de performanță. Mulțumiri și noapte bună înca de două ori!

Georgeta Corca este absolventă a Liceului Pedagogic „Andrei Mureșanu” Brașov și licențiată a Facultății de Teatru din cadrul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”, secția Coregrafie. Formarea sa ca performer își are rădăcinile în gimnastica artistică si capoeira. De-a lungul timpului a acumulat experiență participând la numeroase workshopuri și a colaborat cu diverși coregrafi precum Thomas Stayert, Sergiu Matiș, Valentina de Piante Niculae, Simona Deaconescu, Inger Reidun Olsen și mulți alții. Este câștigătoarea ALT Concurs Național de Coregrafie 2014.

Top