Laboratorul propune realizarea în regim de mentorat a unor lucrări de solo dance performance ce vor fi prezentate la final într-un eveniment deschis publicului, susținând astfel debutul artistic al tinerilor creatori. Sub îndrumarea Andreei Căpitănescu și a invitaților săi, participanții selectați vor fi sprijiniți în realizarea unor producții personale, fiind încurajați să își exploreze identitatea, dar și să acumuleze noțiuni de bază ale coregrafiei și dramaturgiei contemporane.
Astfel, plecând de la corp și prezența sa în spațiu, participanții vor fi ghidați în descoperirea unor modalități personale de comunicare performativă. Prima parte a cursului va fi condusă de Valentina de Piante având ca scop descoperirea unor limbaje de mișcare personale, prin potențarea bagajului fizic și emoțional al fiecăruia. Exercițiile propuse de Valentina se vor axa pe accesarea memoriei corporale și descoperirea unor modalități autentice de expresie, trecând de la gândire către sensibilitate, în încercarea de a accesa noi căi de cunoaștere și comunicare.
În cea de-a doua parte, cursanții vor acumula noțiuni de dramaturgie și performativitate, fiind ghidați de Andreea Căpitănescu în construcția unui conținut coregrafic coerent, inteligent și relevant în raport cu ideile și temele pe care își propune să le atingă. Se vor analiza și discuta modalitățile de a alege în ceea ce privește posibilitățile de punere în scenă, de selectare și structurare a materialului coregrafic, de adăugare a noi straturi de sens și conținut, de asociere și disociere între ele. La finalul atelierului, fiecare participant va prezenta un solo dance performance. Lucrările vor fi analizate în perspectiva contextului creativ internațional.
Program:
Luni: 8, 15, 22, 29 iunie | 10:00 – 14:00
Vineri: 5, 19, 26 iunie; 3 iulie | 10:00 – 14:00
Inscriere: pe bază de CV la contact@waspmagazine.com.
Termen limita: 2 iunie.
Persoanele selectate vor fi anunțate prin e-mail pâna la data de 4 iunie. Participarea este gratuită.
Laboratorul de creație este un format inițiat și coordonat de către directorul artistic Andreea Căpitanescu și dezvoltat împreună cu invitați speciali ai WASP – Working Art Space and Production printr-o serie de ateliere intensive.
Fiecare atelier va avea un număr maxim de 6 participanți ce vor explora noi metode de cercetare și producție artistică, fiind astfel provocați să testeze noi formate de solo performance. WASP oferă participanților spațiu, cursuri, acces la mediatecă și suport tehnic, iar elementele de productie pentru fiecare solo (dacă vor exista) sunt responsibilitatea fiecărui participant.
Laboratorul de creație este un format gratuit oferit de către WASP – Working Art Space and Production și partenerii săi, în cadrul GROWASP – Ground for Research and Orientation, un Program de Formare Profesională în Domeniul Artelor Performative Contemporane.
Proiect cultural finantat de AFCN.
Andreea Căpitănescu | BIO
Andreea Căpitănescu este director artistic și curator al eXplore dance festival – Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival, președinte al Asociației 4Culture și curator WASP – Working Art Space and Production. Din 2008 este manager de proiect în cadrul mai multor proiecte europene coordonate de către 4Culture: Foreign Bodies (2015-2016), Life Long Burning (2013-2018), Jardin d’Europe (2008-2013), eXplore dance festival (2011-2013). Initiaza si conduce proiecte precum: Platforma X, Platforma Romanească de Dans Contemporan și Performance, Austrian Dance Days, Balkan Dance Platform, PerForming the body, 4Projects, rezidențe și producții internaționale anuale.
În anul 2015 este membru in board-ul curatorial ImPulsTanz – Vienna International Dance Festival, 8:tension Series (Viena).
In anul 2013 a fost membru in juriul DIORAPHTE CINEDANS JURY AWARD, in cadrul editiei a 10-a CINEDANS – Dance on Screen Festival (Amsterdam).
In 2009 a fost membru in board-ul de selectie al Balkan Dance Platform.
Este membru co-fondator al Asociatiei ArtLink, iar intre 2005-2010 a fost director artistic al asociatiei.
Intre 2006-2007 a participat in calitate de coregraf in cadrul Programului de rezidente ArtistNe(s)t (Bacau) si in calitate de performer in cadrul proiectului European “Migrant body” (Bucuresti, Bacau, Rotterdam, Liverpool, Bassano del Grappa, Venezia),
In 2006 a beneficiat de bursa danceWEB Viena, participand la workshopuri, proiecte de coaching conduse de Hooman Sharifi si Xavier le Roy, si mentorship oferit de Mathilde Monnier si Loic Touze, în cadrul ImPulsTanz Festival.
Din 2003, Andreea Căpitănescu conduce ateliere de dans contemporan în cadrul unor programe și ateliere de dans organizate de Pro-Helvetia, Unesco, Centrul Național al Dansului București, SCOALA MEA, WASP-Working Art Space and Production.
În perioada 2004 – 2005 a fost profesor de dans contemporan la Liceul de Coregrafie “Floria Capsali” și preparator univ. în cadrul U.N.A.T.C. “I.L.Caragiale”, Facultatea de Teatru, secția Coregrafie. În perioada 1999 – 2005 a fost angajatã a companiei “Orion Balet”- București.
A absolvit Liceul de Coregrafie “Floria Capsali” din Bucuresti (1999) si UNATC I.L.Caragiale – Facultatea de Teatru, sectia Coregrafie (licenta 2004). Intre 2004-2006 a urmat cursurile de Master – Regia Spectacolului Contemporan, din cadrul UNATC.
Valentina de Piante | BIO
Valentina de Piante Niculae este coregraf și dansator, doctor în artele spectacolului. Este profesor asistent la secția de Coregrafie din cadrul UNATC I.L. Caragiale din București. În postura de coregraf studiază co-prezența diferitelor inteligențe ale corpului, un traseu de la biologic la imaginar, integrând diferite nivele ale conștiinței: emoționale, senzoriale, cognitive.
A participat la cursuri și ateliere cu Lola Keraly, Yasuko Yokoshi, D.D. Dorvillier, Miguel Gutierrez, Ori Flomin, Gwen Welliver, Serenella Fonzar, Laura Aris, Odette Guimond, Mark Tompkins, Lisa Nelson, David Zambrano, Inge Kaindlstorfer, Yvan Wolf, Joseph Nadj, Anouk Van Dijk, Abbondanza-Bertoni, Roberto Galvan, printre alții.
Este profesor invitat în diferite universități și instituții de cercetare. În 2009, la invitatia Andreei Capitanescu, a participat, in cadrul proiectului european Jardin d’Europe, la seminarul TTT – Teaching The Teachers – București, alături de Jan Ritsema, Bojana Cvejic, Jan Kopp și Jennifer Lacey. Din toamna 2013 a început cursuri de formare în metoda Feldenkrais, la Institutul Feldenkrais-Milano pentru a deveni practicianul metodei.
Din 2012 sustine in mod regulat ateliere de dans la WASP – Working Art Space and Production.