Contemporary Fusion – curs deschis condus de Judith State / 24 & 25 august, 20:00- 21:30 / WASP – Working Art Space and Production
Cursul se adreseaza tuturor celor interesati, cu sau fara experienta in dans si se va desfasura la WASP sambata, 24 august si duminica, 25 august, in black box. Participarea este gratuita.
“Mi-a placut intotdeauna sa experimentez si sa aprofundez stiluri noi, sa ma provoc continuu si, in acelasi timp, sa ma joc si sa ma bucur de rezultate. Asta propun si prin acest curs: o joaca. O combinatie intre dans contemporan, influente de jazz si hip-hop si muzicalitate, care sa il aduca pe dansator in fata propriei persoane, liber, dezbracat de ganduri si pregatit sa isi exprime sentimentele prin miscare.” (Judith State)
Judith State este un dansator profesionist a carui mentalitate este directionata catre o abordare cat mai complexa si diversificata a miscarii si stilurilor de dans si o fuziune armonioasa intre aceste componente diverse si aparent contrare, muzicalitate si interiorizare. Dorindu-si permanent experiente noi cauta sa calatoreasca, sa cunoasca si sa lucreze cu diferiti coregrafi al caror stil variaza de la dans contemporan la jazz, street jazz si hip-hop, pregatindu-se atat in New York (Broadway Dance Center), Londra si Gothenburg cat si in tara.
Fondeaza DaDans, program prin intermediul caruia dansatorii profesionisti de dans contemporan au acces anual la un program intensiv de pregatire cu coregrafi internationali. Printre coregrafii de dans contemporan cu care a avut bucuria sa lucreze si sa se pregateasca sustinut se numara Massimo Gerardi, Brice Mousset, Dana Foglia, Travis Wall si Billy Bell, iar Luam, Jared Grimes, Jared Jenkins, Derrek Mitchell, Candace Brown, Derrell Bullock, Neil Schwartz, Hollywood si Joanna Numata pe stilurile street-jazz si hip-hop.