MĂDĂLINA DAN (RO)
13.10.2013 / 12:00 – 20:00 / WASP

Foto: Mihai Bodea, Mary Wycherley, Alessio Cavallucci

Cadru

Propun un maraton de mișcare, un tur de anduranță, un cadru în care voi încerca să fiu în mișcare timp de 8 ore. Totul într-un format de instalație performativă, în care spectatorii vor putea fi din când în când interactivi.  La anumite ore voi deschide cadrul pentru sharing, adică, cei care se simt kinestezici pot participa, se pot adăuga instalației.  Mă interesează ce se acumulează din fizicalitate și din epuizarea fizică, din explorarea și conștientizarea anatomică a corpului și-a mecanismelor acestuia.  Trecerea prin mai multe registre și calități de mișcare, de motoare de căutare și stimuli diferiți, fizici și psihici, într-o estetică sau în afara ei, în tot bagajul meu de mișcare preexistent dar și în lucru cu un corp nespectaculos care e surprins în căutare, în confuzie și în schimbare, sinceritatea momentului, plăcerea în mișcare, împărtășirea și empatia kinestezică, și nu în ultimul rând în celebrarea vieții prin corp și vitalitate sunt câteva dintre direcțiile de explorare în această instalație.

Experiența bolii cu care m-am confruntat în ultima perioadă (limfom Hodgkin) mi-a deschis noi și revigorante perspective asupra relevanței dansului în propria existență și m-a făcut să reevaluez niște principii de funcționare.  Cu patetismul de rigoare, pe care-l conștientizez amuzată, pentru că nu de mult mă aflam de cealaltă parte a baricadei, privind cu scepticism nu neapărat dansul, ci mai degrabă un sistem, am conștientizat cât de norocoasă sunt că dansez, și că mă pot însănatoși, psihic și fizic, chiar la locul de muncă, cum s-ar spune.  În timpul tratamentului cu citostatice am trăit pe propria piele efectele benefice ale mișcării, cu toate că medicii alopați îmi interziceau să fac efort. Termenul efort indică destul de clar carențele educației corporale din sistemul medical. E atât de frustrant să descopăr aceste limite și că nu se dă nici o importanță acestui mod de vindecare cât se poate de natural și terapeutic, dar asta e altă discuție. Printre toate metodele tradiționale și alternative de tratament pe care le-am încercat, de la chimioterapie până la leacuri ayurvedice, am simțit că mă fac bine mișcându-mă și păstrand un dialog intim cu corpul meu.  Uneori uităm cât de important e sa ne funcționeze corpurile, pentru că, nu-i așa, funcționează de la sine. Avem aceste mecanisme care sunt pe cât de simple, în sensul de organic și interdependent,  pe atât de complexe.  Am fost de partea cealaltă, m-am confruntat cu boala și durerea fizică. Când agonizam, mi-am promis să nu uit să prețuiesc sănătatea, să nu iau lucrurile de-a gata, să încerc să prelungesc cât pot starea asta de sărbătoare în corp și pe cât posibil să fac acest lucru posibil și pentru cei din jurul meu. Tot atunci am simțit un fel de urgență a lucurilor pe care trebuie să le fac în viață.  În felul acesta mișcarea și lucrul cu corpul au devenit prioritare. Am hotărât să pun corpul în mișcare, să-mi extrag experiențele din fizicalitate. Am un corp pe care vreau să-l folosesc în deplinătatea resurselor sale, din punct de vedere fizic, psihic și energetic, anatomic, senzorial și emoțional, al memoriei stocate și-al potențialului experențial pe care-l deține, cât încă se mai poate.