Joanna Lesnierowska este curator de dans și coordonator de proiect la Stary Browar Art Centre, Poznań
Andreea Căpitănescu: Cum coexistă consumerismul zilnic și dansul contemporan într-un fost spațiu industrial în Poznań? Centru comercial și artă contemporană într-un fost spațiu industrial. Din perspectiva occidentală (granița cu Germania are fără îndoială influența ei…) a fost o alegere practică, o bună decizie de afaceri. În viziunea estică (care, după părerea mea tinde să fie prea analitică și critică uneori, activată mai degrabă de sensibilitatea corpului, pierzând perspectiva de viitor), pare un compromis. Povestește-ne puțin despre reconvertirea acestui spațiu, a fost o inițiativă 100% privată sau a beneficiat de sprijin din partea statului/orașului?
Joanna Lesnierowska : Cândva, într-un oraș nu foarte mare, într-o țară mare din Europa de Est, a existat o femeie de afaceri și colecționară de artă vizionară – Grazyna Kulczyk. La sfârșitul secolului trecut ea a cumpărat, în centrul orașului, ruinele berăriei Hugger, construită în 1844, când Ambrosius Hugger – un berar din Württemberg – a ajuns în Poznan (pe atunci sub ocupație germană, ca întreaga Polonie de Nord-Vest). Pasiunea ei pentru arte a dat naștere ideii de a restaura complexul istoric al fostei berării, în viziunea unui spațiu în care, cum spunem noi, viața și arta se întâlnesc, și care a condus la crearea Art and Business Center, cunsocut ca Stary Browar / Old Brewery.
În paralel cu restaurarea clădirilor originale din cărămida roșie vechi de mai bine de o sută de ani și cu reconstrucția spațiilor deja distruse (care au au fost transformate în centru comercial / partea de centru de afaceri), cladirea mică a galeriei a fost concepută pentru a găzdui expoziții de artă contemporană direct legate și inspirate de colecția doamnei Kulczyk. În același timp, cea mai bine conservată parte a berăriei – cladirea cu mai etajată Slodownia (Malthaus) – a fost gândită ca și corp principal al viitorului centru de artă, cu utlimul nivel transformat în studio de performance – primul spațiu dedicat dansului în Polonia, deschis de-a lungul întregului an și dedicat promovării, prezentării și sprijinirii dezvoltării coregrafiei contemporane.
Am început să funcționăm în 2004, an în care Art Stations Foundation a fost înființat de către Grazyna Kulczyk pentru a organiza programul de expoziții și arte performative din cadrul Stary Browar. Inițiativa este în totalitate privată și activitățile fundației sunt posibile numai datorită realei dorințe și sprijinului doamnei Kulczyk.
Chiar dacă Fundația funcționează ca orice alt ONG, și, ca atare, are toate posibilitățile legale de a solicita finanțări din fonduri publice, posibilitățile noastre de a face acest lucru limitate, prin urmare, activitatea zilnica a spațiului nu se poate baza pe finanțări. În timp ce proiectele în domeniul artelor plastice par naturale datorită pasiunii fondatoarei, sprijinul pentru dansul și coregrafia de avangardă este destul de unic și prin urmare chiar mai semnificativ, oferind unei arte atât de putin sprijinite și subdezvoltate până în prezent noi oportunități de creștere și rupere de izolarea de comunitățile internaționale și publicul local – o șansă de a urmări în mod regulat dezvoltarea atât a coregrafiei internaționale cât și poloneze…
AC: Cum colaborează Art Stations Foundation și Stary Browar? Care e legătura dintre cele două?
JL: În afară de faptul că activitățile noastre se desfășoară în Stary Browar (și închiriem spații de la firmă care administrează complexul) nu există o altă relație formală. Grazyna Kulczyk, proprietara, este legătura dintre cele două inițiative, însă activitățile noastre, de fundație culturală non-profit (chiar dacă la prima vedere stabilită într-un mediu specific) sunt total independente. Aș numi o legătură cu centrul comercial o co-existență prietenoasă. Uneori folosim spațiile publice ale Stary Browar pentru activitățile pe care le desfășurăm în aer liber…
AC: În cadrul Art Stations Foundation curatoriați și găzduiți programul de dans “Old Brewery New Dance”, care include un festival, un program de rezidențe, producții și prezentări, programe educaționale alternative, platforma dansului polonez… O mulțime de activități care au dezvoltat un public tot mai mare și au readus în Polonia o serie de tineri artiști polonezi ce au studiat în străinătate în ultimii ani. Care este “secretul”? Cu excepția, probabil, a faptului că este ușor să trăieăti în Berlin și să prezinți acasă, în Polonia, la o distanță de o oră…
JL: De câțiva ani Polonia se confruntă cu o migrație a unora dintre cei mai talentați tineri artiști – din cauza lipsei de programe de învățământ superior în dans, aceștia au părăsit țara pentru a urma școli internaționale și pur și simplu nu a avut nici un motiv să se întoarcă. Nu a existat (și de fapt nici nu există încă) oportunităti reale de a activa ca artist dansator profesionist. Situația a început să se schimbe, se poate studia dansul și în țară, dar încă nu există sprijin financiar consistent pentru artiștii locali (în mod surprinzător, în ce privește dansul, Polonia pare să fie obsedată de carnavaluri și festivaluri, mai degrabă decât de practica coregrafică și dans – dar nu este asta o boală frecvente peste tot ?…), o infrastructură serioasă pentru dezvoltarea dansului (având în vedere cele 40 de milioane de locuitori și un teritoriu atât de mare, cu o populație care are o destul de bună înțelegere a artelor spectacolului, nu există un centru național oficial al dansului și sutele de teatre nu sunt interesate să prezinte producții de dans ), nu există încă nici o pregătire profesională pentru coregrafi; chiar mai rău, în accepțiunea comună, coregrafia nu este considerată o formă de arta și profesie care trebuie urmată, ci mai degrabă o funcție în producția de dans și un pas firesc în viața dansatoului (sau chiar un mod tradițional de retragere dintr-o carieră în artele spectacolului…).
În plus, din cauza contextului politic, ca și în alte țări est-europene, ne-am confruntat cu ani de izolare a comunității poloneze de scena de dans din restul Europei, astfel încât atât artiștii polonezi cât și publicul nu au fost expuși la schimbările dinamice ale scenei internaționale, la diferitele abordări coregrafice și tendințe actuale, fără a mai menționa reflecția și discursul coregrafic. Obsedată timp de ani de zile de “teatrul-dans” (pun ghilimele în mod intenționat pentru a sublinia că estetica acestuia nu a avut mult de-a face cu ceea ce numim clasicul Tanztheater, ci mai degrabă cu un amestec de hiperafectivitate și narativitate destul de comune pentru Europa de Est), Polonia nu era locul în care un absolvent al unei școli internaționale, mai ales una cu profil coregrafic, să aibă multe de făcut…
În acest peisaj specific local, un spațiu cum este studioul nostru de la Stary Browar, cu profilul său artistic și interesul pentru coregrafia de avangardă, primul spațiu dedicat dansului și o platforma pentru dialog artistic, cercetare, creație și reflecție coregrafică. Un astfel de efort trebuie să fi fost puțin șocant și, cu schimbarea sa radicală, a adus speranța pentru normalitatea mult-așteptată a comunității locale, precum si a tuturor celor care au părăsit țara și ar dori să revină, dar nu au avut o șansă reală sau un motiv înainte. Să revină chiar daca nu definitiv (deși mulți au decis acest lucru și sunt în mod activ angajați într-un efort de schimbare a realității dansului polonez), și fie numai pentru a împărtăși rezultatul muncii cu publicul local și pentru a găsi sprijin în procesul de cercetare. Și să nu uităm că viața a unui tânăr creator nu este ușoară în toate părțile lumii, și orice nouă oportunitate este mai mult decât binevenită.
De asemenea, Polonia are o cultură proprie bogată, limbaj, sensibilitate, o tradiție în teatru incredibilă, muzică și arte vizuale, iar mulți artiști sunt dornici să se confrunte cu propria moștenire și să-și dezvolte arta în acest context foarte special! Dar programul și formatele create nu au fost concepute pentru absolvenții polonezi ai unor academii străine. Diploma nu funcționează ca un pașaport la Stary Browar.
Sincer, pentru că am avut oportunitatea de a întâlni și lucra cu mulți tineri absolvenți, în opinia mea, valoarea educației academice în dans (și coregrafie), este un pic exagerată. În general, mă interesează tineri artiști dansatori care doresc să devină coregrafi și, pe lângă talent și unele predispoziții necesare, sunt, mai întâi de toate, deschiși, gata să își asume riscuri artistice și să sape adânc în căutare vocii individuale, deschiși la dialog și reflecție (și auto-reflecție). Iar pentru asta nu e nevoie de o diplomă anume… De la început am ținut la sprijinirea artiștilor polonezi promițători (nu doar tineri) care nu au plecat niciodată și nu au beneficiat de educație formală (ca dovadă, lista lungă de rezidenți și bursieri pe care i-am avut până în prezent).
Promovez și sprijin talentul și efortul și consider (chiar dacă sună ca un truism) ca a deveni coregraf este un proces complex (și care de multe ori nu se finalizează)… Acest proces mă interesează cel mai mult. Pentru a discuta și a crea cele mai bune condiții posibile pentru acesta – un mediu profesionist, sigur, dar în mod constructiv critic – am creat un program dedicat al Art Stations Foundation, cunoscut sub numele de Old Brewery New Dance.
AC: Cum percepi ideea de networking la nivel european în domeniul dansului? Cât de mult îți influențează atribuțiile de curator/programator? Știu că sunteți membru al Aerowaves, ce crezi despre rețelele de dans, este loc și pentru artiștii experimentali în cadrul lor? Câte dintre ele se ocupă doar de cumpărare și vânzare?
JL: Pentru mine, rețele sunt doar un alt instrument – util dacă știi să-l folosești. Din nou, nu le-aș supra-estima, în general, dar cred că pot fi foarte puternice și benefice atunci când sunt unul dintre elementele unor programe concepute pe termen lung pentru a susține dezvoltarea artiștilor. În cazul Poloniei, ele au permis ruperea izolării comunității de dans polonez de restul Europei, profesionalizarea metodelor de cercetare și de productie, și consolidarea colaborărilor internaționale (și educaționale). Sunt, de asemenea, un instrument util de promovare a dansului polonez în străinatate. Pentru mine, este important și faptul că, prin rețele, am avut eu însămi oportunitatea de a învăța de la parteneri cu experiență și, de asemenea, am putut să mă implic direct în dezbaterea generală asupra modalităților de sprijin și dezvoltare a dansului și coregrafiei.
Crearea de noi formate este, totuși procesul cel mai interesant. În 2008, Art Stations Foundation a devenit membru fondator al European Dance House Network (EDN) și a lansat, un an mai târziu, împreună cu alți 19 parteneri, un proiect european multi-lateral de 4 ani, “modul dance“. Scopul său este de a crea condiții optime de producție pentru artiști, dansatori și coregrafi din întreaga Europă, pentru a facilita mobilitatea acestora și a promova difuzarea lucrărilor lor. Pâna în prezent, proiectul a susținut 52 de coregrafi și aproximativ alți 500 de artisti care participă la schimburi internaționale. Printre ei mulți polonezi.
În 2011, în urma interesului manifestat și a invitației din partea ICK Amsterdam, am lansat rețeaua SPAZIO / European network for dance creation - program de training și creație pentru tineri dansatori, axat pe caracterul interdisciplinar al dansului. Anul trecut, împreună cu Institutul Goethe din Varșovia, am co-creat Identity.Move! - un alt proiect finanțat de către UE și în cadrul căruia în următorii doi ani ne vom concentra pe cercetarea problemelor legate de identitate în țările est-europene, conectând practica coregrafică cu reflexia teoretică.
În contextul acestor noi formate create, răspunsul meu este: da, există loc pentru artiști experimentali în cadrul acestor rețele. Chiar mai mult, acestea sunt create având în minte chiar acești artiști. Misiunea programului meu nu este de a “cumpăra și de a vinde” și evit rețele care ajung să funcționeze în acest mod. Și există multe. Dar, chiar și în aceste rețele (de obicei mari), există încă instrumente valoroase care pot fi folosite în funcție de propriile obiective și nevoi, precum și unii parteneri care împărtășesc aceeași viziune…
AC: Ce riscuri poate sau ar trebui să își asume un curator atunci când programează pentru spațiu nou, în special unul alternativ, care trebuie să dezvolte, în același timp, un public?
JL: Îmi amintesc că atunci când am reușit să o conving pe Grazyna Kulczyk că programul de arte performative al Art Stations Foundation să se concentreze pe coregrafia contemporană, mai ales pe formele sale de avangardă (luând în considerare că doamna Kulczyk nu era familiarizată cu acest fenomen, acest lucru a devenit în sine un efort), mulți oameni din Poznan și din rândul comunității poloneze de dans prevesteau un eșec iminent. Pe langă faptul că ideea unui spațiu de creație care nu doar prezintă, ci oferă rezidențe, produce și formează coregrafi, a fost deja destul de exotică, unul dintre argumentele principale a fost că nu va exista niciodată public pentru un astfel de program experimental și că așa-numitul “public de dans” nu îl va aprecia… de câțiva ani călătoresc, în calitate de critic de dans, la diferite festivaluri europene și am auzit de multe ori prezentatori (nu numai din Europa de Est), afirmând după anumite spectacole: “publicul meu nu este pregătit pentru așa ceva”. Întotdeauna m-am simțit jignită personal de asemenea aprecieri, atât ca critic, cât și ca spectator (!). Și nu am putut înțelege cine dă unui programator dreptul de a-mi judeca competența cu o astfel de generalizare. Cu greu am înțeles de ce – beneficiind de educație și fiind interesată și participând activ la arta și cultura contemporană – de ce suntem, eu și multi alții ca și mine, inteligenți și cu un enorm apetit pentru o artă provocatoare, lipsiți în mod sistematic de posibilitatea de a ne confrunta cu diferite lucrări și de a ne forma propriile păreri și judecăți.
Când am avut propria mea șansă de a prezenta (ce-i drept, în cadrul unei mici inițiative private), am vrut să împărtășesc cu publicul interesul meu personal curatorial, tratând spectatorul ca pe un partener – o persoană deschisă care poate digera orice gen artistic, inclusiv dansul de avangardă, și dispusă să discute și mai apoi să decidă pe cont propriu, daca îi place sau nu. De fapt, cred ca am trecut foarte repede peste simpla judecată de tipul “a plăcea sau a nu plăcea” și ne-am putea angaja în discuții mai interesante privind modul în care s-a extins noțiunea de coregrafie, din curiozitate adesea critică, pentru a contesta artiștii numai după o apreciere conștientă a muncii lor (lucru care a devenit foarte important atunci când am început să producem tineri creatori și aveam nevoie ca publicul să înțeleagă mai bine procesul coregrafic…). Și am crezut că există un astfel de public în Poznan! Discuția privind coregrafia și procesul de creație a devenit o parte intrinsecă a programului. Să vedem linia radical a programului meu ca “asumarea unui risc” – aș zice mai degrabă că efortul unui curatoriat onest și consecvent m-a pus în situația de a fi mereu gata să-mi apăr programarea mea scenă cu scenă…. Și aș putea la fel de bine să eșuez… Dar cred că ar fi un eșec frumos… Acest tip de “risc” de a-ți asuma clar poziția artistică mi se pare necesar atunci când pui pe harta orașului și a comunității un nou spațiu cultural și vrei să faci o schimbare sau un statement relevant.
Într-un fel, privesc coregrafia contemporană ca pe o artă a oamenilor cărora nu le este frică – atât artiști, curatori, programatori, cât și public! – care se aruncă în necunoscut și se confruntă curajos cu lumea din jur și arta însăși… Dar permiteți-mi să subliniez din nou că nu trebuie să uităm că, lucrând într-o fundație privată non-profit, nu m-am confruntat cu mandate guvernamentale, locale sau naționale… Responsabilitatea a fost mai degrabă a proprietarului, dar, înainte de toate, cea pur artistică… La sfârsitul zilei, no risk no fun ;) și suntem aici după aproape 10 de ani…
AC: Știu că sprijiniți destul de mulți artiști tineri polonezi prin rezidențe și programe educaționale. Unii dintre ei au fost prezentați și la WASP (Anna Nowicka, Magdalena Ptasznik – în cadrul Jardin d’Europe 2013 și eXplore dance festival 2012). Care sunt șansele unui tânăr creator de a reuși la nivel european pe cont propriu, ca artist independent? Lucrați îndeaproape și cu artiști tineri în calitate de dramaturg și producător, după sau în timpul procesului de producție. Este acesta secretul unei bune investiții de viitor?
JL: Stary Browar Nowy Taniec nu funcționează ca o casă de producție. Este un spațiu de creație în care, în condiții profesionale, dar experimentale, oferim celor mai multi tineri artiști talentați sprijin în cercetarea coregrafică. Este un mediu sigur dar și critic într-un mod constructiv, provocând artiștii prin feedback, confruntându-le ideile cu practica, provocând reflecție și îmbrățișând pe parcurs în egală măsură și eșecul (în ochii mei foarte creativ dacă știi să-l folosești inteligent)… Nu ne obsedează produsul final (performance-ul sau artistul ca un produs de exportat) nu ne angajăm în vânzarea ulterioară, nu facem management post-producție pentru lucrările create în programul nostru. În program, pentru artiștii care lucrează în Stary Browar sunt un “dramaturg local”, uneori, în cadrul unor programe de rezidență pentru începători, și mentor artistic – deși în această sarcină nu foarte ușoară de a sprijini artiștii în crearea celei mai bune lucrări a lor, invit în fiecare an artiști cu experiență, coregrafi și pedagogi. Să lucrezi cu tineri creatori într-un astfel de context este mai puțin o investiție, cum ai numit-o tu, e mai degrabă un alt risc artistic… Selecția artiștilor care participă în programele noastre pare mai degrabă o estimare a potențialului coregrafic creativ – un fel de pariu – și cât de exacte sunt estimarile noastre aflăm pe parcurs, și de multe ori de-a lungul anilor…
În aproape 10 ani de activitate, am reușit să introducem pe scena poloneză de dans întreaga generație nouă de tineri creatori foarte promițători, care a schimbat literalmente dansul polonez. Aproape fiecare tânăr artist de succes în domeniu ne-a fost rezident sau a participat la programele noastre de training. Cred că asta dovedește că avem o intuiție destul de bună și că în timp ne-am dezvoltat strategii (inclusiv artistice) de consolidare a potențialului coregrafic și am oferit artiștilor abilități care le vor permite să devină creatori/coregrafi independenți și într-un sens, maturi. Desigur că pentru un coregraf tânăr în comunitatea internațională extrem de saturată și competitivă, să fie independent într-un sens, nesusținut de vreo instituție și fără un aparat de promovare, este, într-o oarecare măsură, o condamnare la non-existență. La fel de periculoasă poate fi lipsa de implicare a programatorilor: networking-ul la nivel global și au acces la oportunități de rezidență și prezentare, în timp ce programatorii încep să arate toți la fel, iar din ce în ce mai puțini curatori par să își facă propriile căutări, din ce în ce mai puțini își asuma (sau își permit să își asume ), riscuri artistice (și de programare)…
Pe de altă parte, sunt de asemenea un pic șocată să observ o presiune pusă astăzi pe tinerii artiști: noi (curatori, prezentatori) părem să așteptăm ca ei să producă doar lucrări bune, discutând în același timp la diferite conferințe cât de complex și lung, pur și simplu, lung, este procesul de a deveni coregraf… dacă un artist emergent eșuează la prima încercare, încercăm să îl înlocuim cu un alt artist promițător, și din moment ce majoritatea programelor sunt create pentru “coregrafi emergenți”, aproape orice dansator care vrea să supraviețuiască, se auto-intitulează coregraf, deșisuntem cu toții de acord că nu orice dansator bun are și talent creator. De asemenea, cred că, prin noile tendințe îneducație, am putea produce (și, din păcate, “produce” pare cuvântul potrivit), prea mulți ”coregrafi”, față de cât poate absorbi o piață deja aglomerată…. Și a fi “doar” dansator (chiar dacă unul bun) sună astăzi aproape ca o profesie de mânaa doua, fără să menționăm că - cel puțin la noi - situația financiară a acestei forme de artă, care nu permite producțiimari, de grup, obligă artiștii să creeze pentru ei înșiși, chiar dacă nu se simt pregătiți, altfel nu ar putea fi prezenți pescenă. Și dacă astfel de artiști talentați, dar care nu sunt încă suficient de pregătiți și independenți (ca și creatori), artiștipresați să devină coregrafi din întamplare mai degrabă decât dintr-o reală dorință, creează (în mod natural), nu cel mai impresionant și complet (și, uneori, doar slab) spectacol, primesc critici negative iar posibilitatea de a obține o altă șansă(grant, rezidență) se apropie de zero – ies din joc, sunt mulți alți artiști care așteaptă să-și demonstreze (sau să ne vândă) potențialul lor coregrafic…
Conceput în primii ani ai activității noastre, unul dintre motto-urile Art Stations Foundation este “arta nu are nevoie de sprijin, Artistii FAC”. Conducând Stary Browar Nowy Taniec, am fost întotdeauna interesată să susțin pe termen lung unii dintre cei mai talentați și promițători dansatori, care devin creatori de dans maturi. Acompanierea acestei călătoriinu întotdeauna ușoare într-un mod gândit și în fiecare etapă, este, aș zice, “secretul” meu… Dar oare acest lucru, așa cum spui și tu, “asigură o investiție bună de viitor”? Cred că este o problemă mult mai complexă la care putem reflecta timp deîncă 10 de ani, activi, sper, de muncă…
Traducere de Ana Dragnea