Despre Performance, Architecture and Landscape Symposium, cu Andreea Căpitănescu

PALS-Zile-si-nopti

Performance, Architecture and Landscape Symposium tratează relația dintre artă, arhitectură și peisaj dintr-o perspectivă a practicilor ecologice, în care corpul este privit ca element de legătură între domeniile menționate. Cea de-a doua perspectivă vizează faptul că, în viitor, schimbările climatice vor influența, transforma și pune în pericol existența obișnuită a omului în societate.

Ideea organizării acestui simpozion, care să aducă laolaltă actori din domeniul artelor spectacolului și performance-ului, arhitecți și cercetători, a rezultat în urma dialogului dezvoltat de Andreea Căpitănescu, manager cultural și curator al WASP Working Art Space and Production, și arhitectul Emil Ivănescu, președinte al Ordinului Arhitecților din România – Filiala București, cu mai mulți profesioniști din România, Franța și Belgia. Cei doi au participat în luna octombrie 2018 la colocviul organizat de Ecole Nationale Supérieure d’Architecture de Montpellier – ENSAM și ICI/CCN Montpellier, Programul de Master EXERCE, și au avut întâlniri și discuții cu echipa artistică a Charleroi Danse.

Simpozionul are loc într-un context european larg în care au loc manifestări publice de amploare privind schimbările climatice și lipsa unor măsuri urgente și radicale pentru a reduce efectele acestora.

Printr-o serie de parteneriate internaționale, WASP Studios si Asociatia 4Culture au pornit un demers comun de cooperare artistică multidisciplinară ce vizează relația dintre artă și ecologie, „Performance, architecture and landscape” fiind unul dintre proiectele derulate în acest sens.

Andreea Căpitănescu, manager cultural și curator al WASP Working Art Space and Production

Related posts

Top